joi, 18 aprilie 2013

Despagubiri pentru terenuri si imobile preluate abuziv de stat

1. Deciziile /dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau ordinele conducatorilor administratiei publice centrale investite cu solutionarea notificarilor si in care s-au consemnat sume care urmeaza a se acorda ca despagubire, insotite, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si intreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice inscrisuri care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana indreptatita si/sau regasite in arhivele proprii, se predau Secretariatului Comisiei Centrale, pe baza de proces verbal. 

2. Notificarile formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, care nu au fost solutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se predau Secretariatului Comisiei Centrale, pe baza de process verbal. Ele vor fi insotite de deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau ordinelor conducatorilor administratiei publice centrale, continand propunerile motivate de acordare a despagubirilor. 

CArti de tarot 40 lei  si carti de poker cu brosura. Cereti  la comentarii
3. In cazul despagubirilor acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, in situatia in care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia nu accepta sau nu pot primi teren in natura, pe alt amplasament, Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar va inainta Secretariatului Comisiei Centrale, pe baza de proces-verbal, intreaga documentatie care a stat la baza validarii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. 

4. Deciziile/dispozitiile sau ordinele conducatorilor administratiei publice centrale, prevazute la punctele anterioare, obiect al unor litigii aflate pe rolul instantelor judecatoresti, vor fi predate dupa ramanerea definitiva si irevocabila a hotararilor judecatoresti. 
<a href='http://event.2parale.ro/events/click?ad_type=banner&aff_code=2f2f8503e&campaign_unique=861f9e301&unique=0a132b769' target='_blank' rel='nofollow'><img src='http://img.2parale.ro/system/paperclip/banner_pictures/pics/122807/original/122807.png' alt='Vegis' title='Vegis' border='0' /></a>
5. Dupa primirea dosarelor prevazute la punctele 1-3, pe baza situatiei juridice a proprietatii pentru care s-a propus acordarea de despagubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedeaza la analizarea dosarelor in ceea ce priveste verificarea legalitatii respingerii cererii de restituire in natura. 

6. Dupa analizarea dosarelor, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor in care, in mod intemeiat, cererea de restituire in natura a fost respinsa, dupa care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate in mod aleatoriu de catre Comisia Centrala, in vederea intocmirii raportului de evaluare. 

7. Ordinea in care vor fi solutionate dosarele va fi stabilita prin decizie a Comisiei Centrale. Decizia va fi afisata la sediul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), prin grija Secretariatului Comisiei Centrale. 

8. Dupa primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata va efectua procedura de specialitate si va intocmi raportul de evaluare. Acest raport va fi trimis Comisiei Centrale. El va contine cuantumul despagubirilor in limita carora vor fi acordate titlurile de despagubire. 

Set din argint si perle de cultura Click pe banner


 Daca pentru intocmirea raportului de evaluare este necesara o lucrare la fata locului, evaluatorul desemnat va convoca persoanele indreptatite sa primeasca despagubiri prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, aratand zilele si orele cand incepe si continua lucrarea. Convocarea va fi remisa persoanei indreptatite cu cel putin 5 zile inaintea efectuarii lucrarii de evaluare. La calculul termenului nu se socotesc ziua primirii convocarii si nici data stabilita pentru efectuarea lucrarii de evaluare. Confirmarea de primire va fi alaturata lucrarii evaluatorului. 
Persoanele indreptatite sa primeasca despagubiri sunt obligate sa dea evaluatorului, la solicitarea acestuia, orice lamuriri in legatura cu obiectul lucrarii. Ele vor prezenta evaluatorului orice inscrisuri pe care le poseda, de natura a furniza acestuia informatii privind valoarea imobilului obiect al lucrarii. 
La data stabilita pentru efectuarea lucrarii de evaluare si pe tot parcursul desfasurarii procedurii de specialitate, persoanele indreptatite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales si remunerat de catre acestea. Daca evaluatorii au pareri diferite, lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia. 
Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de catre acesta atat Comisiei Centrale, cat si persoanelor indreptatite solicitante. In masura in care acestea din urma formuleaza obiectiuni, evaluatorul este dator sa raspunda la acestea. Obiectiunile formulate si raspunsul la aceste obiectiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate in mod obligatoriu si Comisiei Centrale. 
Evaluatorii desemnati sunt datori sa se infatiseze inaintea Comisiei Centrale spre a da lamuriri ori de cate ori li se va cere. 
Daca Comisia Centrala nu este lamurita prin evaluarea facuta, poate decide efectuarea unei noi expertize. 

9. In baza raportului de evaluare, Comisia Centrala va proceda fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. 

10. Deciziile prin care se dispune emiterea titlurilor de despagubire pot fi individuale. Acestea se refera la o singura persoana despagubita. Titlurile de despagubire pot fi cumulate. In acest caz, ele se refera la mai multe persoane despagubite si au la baza o lista alfabetica a titularilor de drept. 

11. Deciziile individuale sau colective se vor transmite, prin grija Secretariatului Comisiei Centrale, la Fondul Proprietatea si la entitatea de depozitare si inregistrare a actiunilor Fondului. 

12. REGISCO emite un certificat detinatorului de actiuni in care se specifica cantitatea de actiuni detinute si numarul lor, corespunzator numerotarii din baza de date Regisco. 
<a href='http://event.2parale.ro/events/click?ad_type=banner&aff_code=2f2f8503e&campaign_unique=861f9e301&unique=0a132b769' target='_blank' rel='nofollow'><img src='http://img.2parale.ro/system/paperclip/banner_pictures/pics/122807/original/122807.png' alt='Vegis' title='Vegis' border='0' /></a>
13. Titularii pot valorifica actiunile imediat ce Fondul se va lista la Bursa. Ei pot contracta o firma de brokeri care sa le ofere consultanta cu privire la vanzarea actiunilor, in cazul in care doresc sa faca acest lucru. 


UTILE: http://www.vindecarenaturista.blogspot.com http://www.energeticahidrogenului.blogspot.com http://www.omulrazator.blogspot.com - bancuri